Creare de poveşti la Timişoara
Joi, 24 mai, preșcolarii și şcolarii mici au creat poveşti la Grădiniţa nr.10. Maeştrii poveştilor au venit din Budapesta de la Casa Tradiţiilor: Fábián Éva pedagog şi folclorist a povestit, iar Szabó Zoltán, etnograf și folclorist a contribuit la crearea atmosferei cântând la diverse instrumente populare. La acest eveniment au participat și elevii clasei a I-a Step By Step precum şi elevii din clasa a II-a. Evenimentul s-a realizat în cadrul programului „2012 anul grădiniţelor”.